Patru bărbaţi ucraineni au fost descoperiţi de poliţiştii de frontieră după ce au intrat ilegal în România, ulterior aceştia cerând azil în ţara noastră, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt CJSU Maramureş, Dan Bucă.

„Poliţiştii de frontieră au depistat patru persoane care au trecut frontiera ‘verde’ din Ucraina în România, în zona de competenţă a Sectorului Poliţiei de Frontieră Poienile de Sub Munte şi a Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea Vişeului. Aceştia au solicitat o formă de protecţie statului român, fapt pentru care s-au demarat procedurile specifice în astfel de cazuri”, a spus Dan Bucă.

Conform acestuia, pompierii maramureşeni au transportat cu autospeciala din dotare, însoţite de un jandarm, patru persoane de la Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmaţiei la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Maramureş din oraşul Şomcuta Mare.

De asemenea, alte cinci persoane au fost transportate, însoţite de un voluntar, din Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmaţiei la Gara CFR Sighetu Marmaţiei, de unde au plecat cu trenul la Cluj-Napoca şi Bucureşti.

Totodată, echipajul de pe unitatea mobilă SMURD a acordat unei persoane primul ajutor medical şi a transportat-o la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei pentru investigaţii medicale.

„În prezent nu sunt persoane cazate în tabăra operaţionalizată de pompierii maramureşeni la Sighetu Marmaţiei. Sunt asigurate 160 locuri pentru cazare, care pot fi suplimentate în funcţie de evoluţia situaţiei” a mai spus Dan Bucă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.