Aproape jumătate din suma încasată la bugetul de stat din impozit pe salarii și venit este colectată în București, potrivit datelor ANAF. Astfel, 11,26 miliarde de lei, reprezentând 46,4% din suma totală de 24,26 miliarde lei, a fost strânsă de stat anul trecut în București. Următoarele surse de încasări sunt județul Cluj – 936,2 milioane lei (3,9% din total), Timiș – 770,4 milioane lei (3,2%), Iași – 665,2 milioane lei (2,7%) și Constanța – 619 milioane lei (2,6%).

Impozitul pe venit cumulează încasări din veniturile persoanelor fizice, în principal din salarii, dar și din pensii și alte tipuri de venituri, cum sunt cele din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor, activități agricole și transferul titlurilor de valoare. Ponderea ridicată a veniturilor din Capitală poate fi explicată prin numărul mare al locuitorilor și procentajul crescut al populației ocupate, în total 1,2 milioane persoane dintr-o populatie de circa 2 milioane, aproximativ 1 milion fiind salariați. De asemenea, salariile, dar probabil și celelalte tipuri de venituri, sunt în București semnificativ mai ridicate comparativ cu restul țării.

În timp ce principalii contributori sunt județele cu activitate economică mai puternică, la coadă sunt cele slab dezvoltate și cu populație mai redusă, inclusiv prin plecarea celor apți de muncă, în țară, către orașe ca București, Cluj, Iași sau Timișoara, ori chiar în alte țări.

Ultimele cinci județe sunt Covasna – 137,3 milioane lei (0,6%), Caraș Severin – 134,3 milioane lei (0,6%), Sălaj – 133,2 milioane lei (0,5%), Mehedinți – 121,5 milioane lei (0,5%) și Giurgiu – 119,3 milioane lei (0,5%).

Impozitul pe salarii și venituri este printre sursele importante de bani la bugetul statului. Cele 24,33 miliarde de lei încasate de stat anul trecut sunt cu 4,9% mai mult comparativ cu 2019. Ele au reprezentat 7,5% din totalul veniturilor statului, de 322,52 miliarde lei.

Untitled-2

Sursa: profit.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.