Doi polițiști de frontieră de la Vişeu de Sus au fost dați dispăruți, luni seara, în Munţii Maramureşului. Ei au fost găsiți dimineață într-un adăpost pe raza localității Borșa. Luni seara, mai multe echipaje de salvamontişti, voluntari, poliţişti, jandarmi și angajați ai ISU au pornit în căutarea celor doi polițiști.

Poliţiştii trebuiau să predea schimbul colegilor în jurul orei 17.00, dar nu au mai ajuns la punctul de întălnire. Zona lor de patrulare este una cu acces foarte dificil şi aproape de frontiera cu Ucraina. Pentru că nu nu au ajuns nici până la ora 21.45, s-a dat alarma şi s-a dispus începerea căutărilor.

„În data de 31.05.2021, o patrulă formată din doi poliţişti de frontieră din cadrul S.P.F. Vişeu de Sus, care executa misiuni specifice de supraveghere a frontierei într-o zonă montană greu accesibilă, (zona Borşa) nu s-a întors din misiune la ora stabilită şi nu a putut fi contactată prin mijloacele de comunicaţii aflate în dotare”, spunea, luni seara Iulia Stan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.